joi, 8 mai 2008

Revista Experienţe culturale la noi în şcoală

Drumul spre casă

Anghelache Cătălin – clasa a-IV-a
Şcoala cu clasele I-VIII – Fântânele, jud. Prahova
Institutor: Zafiu Mariana

Drumul spre casă

- compunere publicată în revista Experienţe Culturale, nr1, Anul III, coordonator- înv. Elena Pop - Şcoala George Călinescu - Oneşti

Iepuraşul nostru era rătăcit în pădurea nesfârşită. Mergea singur şi trist. Dus pe gânduri, a văzut în zăpadă nişte urme. A mers după acestea şi a regăsit-o pe veveriţa căreia îi promisese că-i va spune povestea lui: cine e şi de unde vine.
- Bună să-ţi fie inima, Iepuraşule Roz! Acum poate îmi vei spune despre tine.
- Bine te-am regăsit! Îţi voi spune cel mai mare secret al meu. Eu sunt din lumea poveştilor.
- Am auzit de locul ăsta, dar ca să mă convingi că există cu adevărat, aş vrea să merg cu tine, să-ţi cunosc rudele şi prietenii.
- Bucuros te-aş duce, dar nu mai stiu cum să ajung înapoi. M-am rătăcit în iarnă.
- Ce-ai zice să căutăm împreună locul acesta?
- Este o idee foarte bună. Să mergem!
Au mers înainte, au întrebat în stânga şi în dreapta, au obosist de atâta drum, până când au văzut un pui de iepure care nu mai avea mama si l-au luat cu ei in cautarea lumii poveştilor.Au continuat căutarea pâna când au văzut în zăpadă ceva roz. S-au oprit să vadă ce este. Dintr-o dată, prin zăpada groasă au văzut făcând tumbe o mogâldeaţă de culoarea eroului nostru. El era cel mai bun prieten al Iepurasului Roz, Prietenosul. Acesta a sărit în sus de bucurie şi l-a îmbrăţişat.
- Pe unde ai umblat? Toţi eram îngrijoraţi din pricina ta!
- Am ieşit fără să vreau din lumea poveştilor şi am ajuns pe alte meleaguri. Acolo am văzut că animalele se ceartă între ele şi nu mi-a plăcut. Am găsit totuşi prieteni care m-au ajutat să te caut şi sunt foarte fericit că te-am găsit.
- Poţi să mi-i prezinţi?
- Ea este prietena mea Veveriţa si pe el îl cheamă...
- Urechilă! spuse iepuraşul orfan.
- Prietenosule, ne poţi duce mai repede în Ţara Poveştilor?
-Desigur. Să mergem!
Au continuat să meargă până când au văzut un mare palat roz. Era lumea povestilor.
- Va place? întrebă Iepuraşul Roz.
- Este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată, răspunseră Veveriţa si Urechilă.
Cei patru prieteni au rămas în Ţara Poveştilor pe vecie.

Pe urmele ţestoasei

Popa Nicolae Robert – clasa a-IV-a
Şcoala cu clasele I-VIII – Fântânele, jud. Prahova
Institutor: Zafiu Mariana

Pe urmele ţestoasei

- compunere puplicată în revista Experienţe Culturale, nr.1, anul III, coordonată de înv. Elena Pop - Şcoala George Călinescu- Oneşti

Era o zi noroasă de iarnă. Prin nămeţii de zăpadă, Iepuraşul Roz se îndrepta încotro vedea cu ochii, căutând adăpost şi prieteni. Era trist, căci dorul de casă îl cuprinsese. Drumul era greu şi viscolea. Pomii se scuturau de neaua grea.
Mergând, s-a întâlnit cu înceata Ţestoasă.
- Încotro mergi, Ţestoaso?
- Îmi caut puişorul. În timp ce mergeam la sora mea s-a pierdut în ceaţă.
- Te voi ajuta să îl găseşti cu mare plăcere.
- Mulţumesc foarte mult, dar nu-mi inspiri încredere. Un iepuraş roz e cam ciudat prin părţile noastre.
Cei doi şi-au continuat drumul prin omăt. Iepuraşul Roz făcea tumbe şi în scurt timp a reuşit să caute de jur-împrejur. L-a găsit ghemuit lângă o scorbură, tremurând de frig şi frică. A anunţat-o pe Ţestoasa-mamă, care acum era fericită:
- Ce bine că te-am găsit, puiul meu!
- Mamă! Ce dor mi-a fost de tine! Credeam că nu o să te mai găsesc niciodată.
Iepuraşul Roz trăia din plin bucuria revederii celor doi. Poate va veni şi pentru el momentul când se va culcuşi în braţele mamei lui. Ţestoasei îi părea rău acum de neîncrederea pe care o avusese faţă de el la început, dar i-a oferit adăpost pe timpul iernii, pentru ca Iepuraşul să prindă forţe noi. La primăvară, când se cunosc cărările va putea să plece în căutarea drumului către casă.
Bine faci, bine găseşti!

Legenda Vadului - Săpat

Divoiu Aniela – clasa a-IV-a
Şcoala cu clasele I-VIII – Fântânele, jud. Prahova
Institutor: Zafiu Mariana


Legenda Vadului-Săpat

- publicată în revista Experienţe culturale, nr.1, an III, coordonator înv. Elena Pop - Şcoala George Călinescu - Oneşti


A fost odată, demult, un dragon care avea trei capete. I se dusese vestea. Mare nenorocire se abătuse pe capetele oamenilor, căci acesta le mânca vitele.
Aşa nu se mai putea. S-au strâns cu mic, cu mare la sfat şi au ales un tânăr viteaz care să se înfrunte cu acest dragon. Băiatul şi-a luat merinde în traistă şi a plecat la drum. S-au luptat cât s-au luptat şi, simţind că ar putea fi învins, dragonul a descuiat apele şi acestea au inundat casele oamenilor, iar tânărul s-a retras.
Ce să facă? Oamenii s-au urcat pe deal şi au construit o barcă în care au urcat alţi doi voinici. Au pornit pe cursul apei şi de data aceasta au învins dihania. Nimeni n-a mai ştiut să încuie apa dragonului, iar aceasta curge şi azi şi a format un vad.
Localitatea se cheamă Vadu-Săpat, iar râul care curge este Budureasca. Eu aici locuiesc şi mă mândresc cu satul meu. La muzeul satului puteţi admira o ceaşcă pe care este pictat un dragon cu trei capete.

Fântânile din Fântânele - legenda

Tănase Raluca Mihaela – clasa a-IV-a
Şcoala cu clasele I-VIII-Fântânele, jud. Prahova
Institutor: Zafiu Mariana
Fântânile din Fântânele

Legendă publicată în nr. 1, Anul III din revista Experienţe Culturale, coordonator: înv. Elena Pop - Şcoala George Călinescu - Oneşti

De multă vreme nu mai plouase. Oamenii se uitau cu tristeţe la locurile pârjolite de căldură. Copiii satului se plângeau de sete, iar părinţii se uitau neputincioşi la ei.
Gheorghiţă se trezise cu gândul la apă. „Ce o să facă dacă nu va găsi un izvor cu apă? Oamenii din sat vor muri de sete.”
Cum rătăcea el neştiind încotro s-o apuce, a dat peste o bătrână care căra un vreasc de lemne. Aceasta l-a întrebat ce caută prin locurile acelea.
- Am plecat să caut un izvor de apă pentru oamenii din sat.
Bătrâna l-a rugat să pe băiat să o ajute să ducă să o ajute să ducă vreascul cu lemne acasă. Ajunşi la colba ei, bătrâna îi dă o cană cu apă să bea şi apoi zise:
- Ia acest ciubăr! La prima răscruce la care ajungi, pune ciubărul jos şi dacă el se va umple cu apă, atunci să ştii că locul acela e bun să construieşti o fântână. Apoi să îţi aduci oamenii din sat să locuiască acolo. Acesta va fi un nou început. Cu ajutorul ciubărului vei mai pute face şi alte fântâni.
Gheorghiţă îi mulţumi bătrânei şi îi urmă povaţa.
Datorită lui Gheorghiţă satul nostru dăinuie şi astăzi, fiecare casă are câte o fântână în curte şi se numeşte Fântânele.

La mulţi ani, mămicilor! - 8 Martie 2008